Când mergi pe clasic și când îndrăznești să aduci noi culori?
Într-o campanie de marketing (și nu numai), o paletă cromatică strategic aleasă este ca o poveste vizuală care mișcă publicul: fiecare nuanță transmite o emoție și conectează oamenii la mesajul campaniei. Oamenii simt brandul prin culori, prin urmare nicio decizie cromatică nu este lăsată la voia întâmplării (sau a paletei).
Așa apare dilema, des întâlnită mai ales la brandurile mature: când rămânem la culorile consacrate, binecunoscute de public, și când merită să creăm o paletă dedicată campaniei? Și cum arată o paletă dedicată campaniei, care rămâne aliniată la brand?
Trecem întâi prin perspectivele teoretice (și deloc boring, purple promise 💜) și ne uităm apoi la 3 exemple de branduri mari, din industrii diferite, care au îndrăznit să creeze palete cromatice noi și coerente 👀
Varianta 1: mergi în campanie pe paleta generală a brandului
Unele branduri preferă să folosească în campanii exact paleta lor cromatică de brand (culorile deja asociate cu identitatea companiei). Această abordare „cuminte” are avantajele ei clare, dar și câteva limitări. Să trecem pe scurt prin ambele aspecte:
Avantaje
✅ Brandul e recunoscut instant de public – culorile familiare ajung mai ușor la inimile oamenilor. Gândește-te, de exemplu, la Coca-Cola și roșul său iconic, inconfundabil.
✅ Inspiri coerență și încredere. Consistența cromatică transmite stabilitate: clienții știu la ce să se aștepte și simt că brandul „se ține de cuvânt” din punct de vedere vizual.
✅ Sporești eficiența în execuție. Când folosești culori deja existente, materialele de campanie se aliniază ușor cu designul anterior (ambalaje, site, magazine). Astfel, economisești timp de creație și te scutești de bătăi de cap presupuse de aprobări: totul se potrivește din prima!
Dezavantaje/limitări:
❗ Impactul e redus (sau previzibil). O campanie care arată exact ca brandul în general poate trece neobservată. Dacă folosești mereu aceleași culori, riști ca mesajul noii campanii să nu iasă în evidență față de comunicările trecute. E ca atunci când te îmbraci mereu în alb-negru: e eficient, dar toată lumea se așteaptă la asta, nu surprinzi cu ceva nou.
❗ Riști să transmiți parțial mesajul (sau să transmiți cu totul alt mesaj). Paleta existentă ar putea să nu transmită perfect mesajul campaniei. De exemplu, dacă brandul folosește doar tonuri de albastru (asociate cu seriozitatea și calmul), dar campania vizează entuziasmul verii, aici se poate crea un mic decalaj emoțional. Cu alte cuvinte, când culorile brandului nu se aliniază cu emoția generală a campaniei, apare un conflict subtil: „una comunici prin mesaj, alta simte publicul prin culori”.
❗ Te diferențiezi mai puțin. În piețe aglomerate, o campanie care nu surprinde din punct de vedere vizual prin elemente noi se poate rătăci în mulțime. Sau poate fi cu totul înghițită de mulțime. Competitorii tăi? Poate că îndrăznesc cromatic, iar dacă tu rămâi la paleta standard, riști să direcționezi atenția publicului către ceva mai strălucitor și surprinzător. Oops!
Varianta 2: creezi o paletă cromatică dedicată pentru campanie
Abordarea „spune ceva diferit, arătând ceva diferit”, preferată de brandurile mai aventuroase ce vine și cu plusuri, și cu minusuri:
Avantaje:
✅ Conturezi și colorezi o poveste personalizată. Culorile noi pot fi alese special pentru a transmite tema și tonul campaniei. Practic, colorezi povestea exact cum ai nevoie. De exemplu, pentru o campanie despre natura urbană, ai putea adăuga verde proaspăt și albastru deschis, chiar dacă brandul tău folosește de obicei doar alb-negru. Boom: ieși din rutină!
✅ Aduci surpriză și noutate. O paletă neașteptată atrage atenția publicului. Stârnește curiozitatea. Oamenii sunt plăcut surprinși (notă: dacă totul este trecut înainte printr-un filtru strategic) când văd altceva decât văd de obicei la un brand cunoscut – e semnalul că urmează ceva special, demn de atenția lor.
✅ Îi dai designerului flexibilitate creativă (șanse mari să se bucure din plin, ca de cadoul găsit sub brad în dimineața de Crăciun). Ai mână liberă să exprimi emoții variate. Mesajul campaniei e jucăuș? Poți integra culori vii. Promovezi produse sau servicii high-end? Pot fi folosite cu succes tonuri metalice, fără constrângerea culorilor de brand existente.
Dezavantaje:
❗ Riști să transmiți incoerență la nivel de brand Când exagerezi cu îndepărtarea de identitatea vizuală, publicul s-ar putea întreba: „Cine este în spatele acestei reclame? Este același brand pe care-l știu?” O paletă complet diferită poate îngreuna recunoașterea brandului, mai ales dacă logo-ul și celelalte elemente nu mai ies în evidență pe noile culori.
❗ Echipele de design și marketing depun efort suplimentar în argumentări. Intern, echipele de marketing și design trebuie să construiască un argument solid pentru culorile noi, de ce se potrivesc campaniei și cum rămân totuși fidele valorilor brandului. Acest proces ia timp și implică uneori convingerea stakeholderilor mai conservatori. Cu cât sunt mai multe proceduri în interiorul brandului, cu atât procesul poate dura. Nesperat. De. Mult.
❗ Aplicarea uniformă a culorilor e mai dificilă. Odată aleasă noua paletă, toate materialele campaniei (de la bannere, la postări de social media și ambalaje în ediție specială) trebuie armonizate cu ea. E ca și cum ai orchestrat o mini-identitate vizuală separată – asta cere atenție în plus la design, pentru a evita disonanțele. Pe scurt, se adaugă noi task-uri migăloase pe lista brandului.
Păstrezi sau schimbi paleta cromatică în campanie? Răspunsul favorit: depinde. Depinde de:
🟣 contextul brandului
🟣 obiectivele campaniei
🟣 publicul vizat.
Pe scurt, uneori continuitatea e cheia (sigură, care nu dă greș). Alteori, e binevenită, chiar necesară, o infuzie de culoare neașteptată (și totuși strategică). Vorbim, evident, despre campanii punctuale, nicidecum despre proiecte care rămân pe termen mai lung – adică nu, nu facem un website verde, dacă nu aducem verdele și în brand.
Teoria ca teoria, acum hai să vedem cum 3 branduri au făcut alegeri cromatice inspirate în campanii rezonante.
Campania Philips România – #caLumea (epilatoare IPL)

Campania “Epilare #caLumea cu Philips Lumea IPL” este un exemplu perfect de poveste coerentă, în care culorile se împletesc strategic cu mesajul.
Context
Philips, brand matur și lider global pe piața epilării IPL, își propune să schimbe percepția femeilor asupra procesului de epilare definitivă: epilarea modernă (#caLumea), fără dureri și fără compromisuri, este potrivită pentru oricine, indiferent de stilul de viață.
Pentru a se conecta mai ușor cu publicul și pentru a umaniza campania, brandul colaborează cu 4 ambasadoare din medii diferite – 4 femei de succes cu un public distinct ca vârstă și interese: Maria Popovici, Diana Bulimar, Sore Mihalache și Ana Petcu.
Abordarea generală a campaniei
Ambasadoarele campaniei #caLumea au fost prezentate într-o paletă cromatică vibrantă, fiecare purtând o culoare diferită. Această abordare vizuală a scos campania din tiparele obișnuite ale brandului Philips, aducând un aer proaspăt și jucăuș mesajului despre libertatea de a te îngriji „ca lumea”.
Decizia cromatică
Philips nu s-a limitat la albastrul său corporativ sau la culorile discrete ale produselor, ci a adoptat o paletă fresh, plină de viață. Fiecare ambasadoare apare în materialele vizuale purtând o culoare distinctă: galben solar, roz energic, mov creativ și verde proaspăt, pe fundaluri deschise. Culorile se diferențiază voit de identitatea vizuală obișnuită a brandului, tocmai pentru a semnala că această campanie e ceva nou, diferit de comunicarea standard.
În același timp, nuanțele se potrivesc cu personalitatea fiecărui personaj:
🟣 galbenul transmite optimismul și energia specifice sportivei Diana Bulimar
🟣 rozul emană căldura și încrederea artistei Sore
🟣 movul inspiră creativitatea și nonconformismul caracteristice actriței de stand-up comedy Maria Popovici
🟣 verdele turcoaz aduce o notă de prospețime și echilibru, calități specifice artistei Ana Petcu
Rezultatul? O combinație de culori și personalități care creează un univers vizual vesel, primitor, cu o promisiune clară: epilarea cu Philips Lumea îți dă o stare de libertate și încredere.
Mesajul și efectul vizual
Paleta cromatică aleasă susține perfect sloganul campaniei: „Epilează-te #caLumea, nu ca toată lumea”.
Culorile vibrante și diferite subliniază exact ideea de a nu face „ca toată lumea”. Vizual, campania a fost percepută ca “fun, smart și relaxată”, exprimând foarte clar gândul din spatele campaniei și senzația dorită de femeile care trec la noua soluție de epilare.
Practic, culorile au avut rolul de a comunica tinerețe, prospețime și îndrăzneală, în ton cu mesajul educativ, optimist, empowering al Philips.
Rezultat
În concluzie, alegerea de a ieși din paleta standard a brandului și de a colora diferit campania #caLumea a dat roade: vizual, a atras privirile și a diferențiat clar mesajul. Strategic, a întărit poziționarea Philips Lumea: soluția modernă, prietenoasă și orientată spre binele consumatoarelor.
🟣 Dezvăluire mov: sunt recunoscătoare că am pus emoțiile și culorile în acțiune, prin contribuția la paleta cromatică a campaniei 💜
Policolor -campania „Culorile României”

Context
În 2020, producătorul autohton de vopsele Policolor a derulat o campanie de CSR intitulată „Culorile României”. În cadrul acesteia a scos în evidență legătura dintre culori și patrimoniul cultural.
Abordarea campaniei & deciziile cromatice
Ce a făcut remarcabil Policolor? A avut curaj să dezvolte o nuanță specială de albastru – numită foarte sugestiv „Albastru de Delta Dunării”. Aceasta a fost creată pentru renovarea caselor tradiționale lipovenești din Dobrogea. Practic, Policolor a transpus o poveste locală într-o culoare: acest albastru aparte spune povestea Deltei Dunării și a tradițiilor ei, evidențiind în același timp angajamentul brandului de a susține comunitățile și meșteșugurile românești.
Paleta campaniei a inclus, pe lângă culorile brandului, și nuanțe inspirate din peisajele și cultura locală, alegere care a funcționat minunat.
Vizual, fiecare proiect susținut de Policolor în țară era marcat de culori autentice locului (de la Albastru de Voroneț, la verdele pădurilor). Astfel, oamenii au asociat brandul cu mândria și sentimentul de apartenență.
Rezultat
Policolor a abordat o strategie cromatică de succes, prin care a transmis mesajul că vopselele sunt parte din povestea României, integrându-se firesc în peisajul autohton. Apelul la emoții pozitive a funcționat și de data aceasta.
ROM Autentic – campania „American ROM” (2011):

Context
Campania din 2011 a brandului ROM este răsunătoare. Brandul și-a schimbat paleta cromatică, cu scopul de a transmite un mesaj puternic și de a testa și provoca patriotismul românilor, în special pe al tinerilor care păreau fără prea mare speranță în țară la acea vreme.
Abordarea campaniei & deciziile cromatice
Cunoscut pentru ambalajul în culorile drapelului românesc (roșu, galben și albastru), ROM a decis să facă un switch extrem de curajos: a înlocuit temporar tricolorul cu steagul american (reprezentat prin roșu, alb și albastru, diferit aranjate).
Din punct de vedere cromatic, schimbarea a fost genială: noul ambalaj a stârnit rapid reacții emoționale – de la confuzie și furie, până la curiozitate intensă.
Rezultat
Paleta „americană”, temporară, a spus povestea unei națiuni puse pe gânduri: „Ce-ar fi dacă ne-am pierde identitatea?” Reacția publicului a fost una de mândrie națională renăscută: oamenii au cerut revenirea la ambalajul tricolor, iar ROM a obținut astfel atât un important capital de atenție, cât și o creștere impresionantă a vânzărilor și a capitalului de imagine. Campania demonstrează că, uneori, încălcând deliberat regulile culorilor de brand (și jucându-te, calculat, chiar cu simbolurile naționale), poți spune o poveste memorabilă care atinge direct inimile oamenilor. Și care îi reconectează pe aceștia la ceea ce contează cu adevărat.
Concluzie colorată
Am văzut în cele 3 exemple: culorile vorbesc direct inimii publicului. O paletă cromatică inspirată poate transforma un mesaj bun într-o poveste de neuitat. Poate amplifica mesajul.
Alegerea strategică a paletei? Depinde întotdeauna de context.
Iată, pe scurt, două direcții finale de orientare:
- Când să păstrezi paleta brandului? Atunci când consistența și recunoașterea sunt cruciale, de pildă dacă brandul tău are deja o culoare emblematică foarte iubită de public sau când mesajul campaniei se aliniază perfect cu valorile existente. Dacă vrei să consolidezi încrederea și să arăți continuitate, rămâi pe paleta consacrată.
- Când să creezi o paletă distinctă? Atunci când ai nevoie de un impact nou sau vizezi un segment diferit, cu un mesaj specific. Dacă lansezi un produs inovator, abordezi o temă sezonieră sau vrei să schimbi percepții, o paletă proaspătă poate semnala schimbarea. De asemenea, când emoția pe care vrei s-o transmiți nu se regăsește în paleta actuală, e un semn bun să adaugi culori noi. Important este să te asiguri că noua paletă completează povestea brandului, nu o contrazice.
Fie că mergi pe varianta clasică, fie că te aventurezi într-o nouă paletă cromatică, nu uita: fiecare nuanță spune ceva. Asigură-te că, împreună, nuanțele spun povestea brandului tău: reală, cu fond, nu doar font.
Tratează paleta campaniei ca pe un personaj principal al strategie (nu ca pe un figurant neobservat). Și nu ezita să ceri ajutorul unui specialist atunci când vrei să faci un pas îndrăzneț, dar calculat, strategic, atent.