Magia non-culorilor în brandingul strategic, ilustrată prin exemple reale

Albul, negrul și griul sunt considerate non-culori, dar joacă un rol esențial în design și branding. Aceste nuanțe nu doar că evidențiază culorile, dar evocă și emoții diverse. Folosite strategic în ambalaje, ele pot diferenția produse și pot îmbunătăți comunicarea vizuală, adăugând profunzime și farmec brandului.
De ce ne e frică de „omul negru” și ce lecții de branding putem învăța din această expresie legendară?

„Dacă nu ești cuminte, vine omul negru!” ⚫ – este una dintre celebrele expresii care ne-au marcat în copilărie. Rostită uneori cu jumătate de zâmbet, alteori cu o privire serioasă și încruntată care reușea să ne bage frica în oase, expresia „omul negru” se simțea foarte reală. Eu, cel puțin, îmi amintesc și acum senzația: […]
Barbie ne dă lecții valoroase despre puterea culorilor [Partea 1/2]

Astăzi, ca specialistă în psihologia culorilor și iubitoare de emoții și culori (cu sens), mi-am pus câteva probleme. Le-am despicat și rezolvat în analiza aceasta:
De ce nu ai ales să porţi o culoare vibrantă astăzi? 🌈

Culorile pe care le purtăm nu sunt întâmplătoare. Ele reflectă starea noastră de spirit, personalitatea, gusturile, dar și influențele externe. Așadar, dacă astăzi ai ales să porți o ținută în culori neutre sau închise, ce spune asta despre tine? Există mai multe motive pentru care ai putea evita să porți o culoare vibrantă astăzi, cum […]
Cum identifici o tendință de culoare?

Lista de mai jos include multe dintre ariile pe care le explorăm și cercetăm pentru a contura direcțiile cromatice: Haideți să analizăm patru palete de design interior incluse în volumul Pantone View Home + Interiors pentru anul 2020, fiecare însoțită de observații privind relevanța sa la acel moment. Metropolis Prima dintre palete, Metropolis, propune o […]
Albastru în dormitor

Este albastrul într-adevăr cea mai potrivită culoare pentru decorarea dormitorului? Motivul pentru care albastrul este adesea recomandat pentru dormitor este că multe dintre nuanțele sale transmit ideea de serenitate, liniște și calm – sugestii vizuale care pregătesc mintea și corpul pentru un somn odihnitor. Totuși, nu toate nuanțele de albastru oferă aceeași senzație. Ca în […]
Culoarea care n-a cerut niciodată aplauze, dar le merită pe toate.

Culoarea care n-a cerut niciodată aplauze, dar le merită pe toate. Dacă culorile ar merge la terapie, maroul ar zice: Nu mă deranjează că nu sunt vedetă. Eu doar țin lumea pe picioare. Și n-ar exagera. La început a fost pământul. Literalmente. Maroul e culoarea de bază, pe care s-a construit totul și spiritual, și […]