Sunt Anamaria Toader, designer grafic cu studii în psihologie și strateg de brand.
Ghidez antreprenori din toată lumea în construirea unor branduri care arată bine, se simt bine și transmit un mesaj clar.
Abordarea mea îmbină psihologia, teoria culorilor și strategia, pentru ca tu să vezi imaginea de ansamblu cu claritate și curaj.
În prima parte a seriei am explicat de ce movul (sau orice altă culoare, dar, ca un adevărat strateg, sunt pe brand 💜) nu e
De ce movul nu e întotdeauna mov? „Spune-mi cine, unde și când se va uita la o anumită culoare (și, eventual, ce copilărie a avut),
„– Ce culori mi-ar plăcea pentru logo-ul companiei? Roșu și albastru, evident: eu țin cu Steaua!”, a zis antreprenorul într-o discuție cu graphic designerul.” Acesta
Și cum te poți inspira din ea pentru brandul tău Despre încăpățânare, strategie și cum am ajuns la un logo care mă reprezintă complet. Paradoxal,
Studiu de caz: strategia mea de brand personal În momentul în care am decis să lucrez la noul website emotiisiculori.ro, m-a izbit următoarea conștientizare: „Ana,
Culoarea care n-a cerut niciodată aplauze, dar le merită pe toate. Dacă culorile ar merge la terapie, maroul ar zice: Nu mă deranjează că nu
Este albastrul într-adevăr cea mai potrivită culoare pentru decorarea dormitorului? Motivul pentru care albastrul este adesea recomandat pentru dormitor este că multe dintre nuanțele sale
Lista de mai jos include multe dintre ariile pe care le explorăm și cercetăm pentru a contura direcțiile cromatice: Haideți să analizăm patru palete de
Îți trimit un newsletter cu insight-uri din design, branding și simbolistică cromatică. Promit zero spam: îți voi scrie doar când am ceva relevant de zis.
Abonează-te și bucură-te de inspirație și perspective ancorate în strategie și psihologie!